Cu Dumnezeu înainte!

Dragilor,
așa cum bine știți, de curând mi-am exprimat dorința clară de a intra în politică.
Sunt extrem de hotărât și în același timp dispus să susțin oameni cu viziune, oameni cu caracter, oameni care sunt devotați să dezvolte comunitățile pe care le reprezintă, oameni capabili să “lupte” pentru comunitățile locale, oameni care respectă legile țării și nu în ultimul rând, oameni cu frică de Dumnezeu!

Înainte de toate consider că este de bun augur să mă prezint astfel încâ să putem să ne cunoaștem mai bine.

Chiar dacă ultimii aproximativ 20 ani i-am trăit la oraș, ca om născut și format la sat în prima parte a vieții, niciodată nu m-am considerat mai presus de oamenii simpli de la țară, niciodată nu am dat uitării locurile de unde am pornit în viața, niciodată nu am abandonat ideea de dezvoltare a comunităților locale din mediul rural, astfel încât să putem avea parte de un trai decent chiar dacă suntem la țară.
Experiența acumulată de-a lungul timpului, modul de relaționare cu oamenii și aici vreau să pun accent pe un lucru pe care îl consider esențial: “modul de a conecta punctele cheie între ele”, iar dacă ar fi să prezint în termeni mai actuali “modul de a face lobby pentru o cauză” sunt o parte din capacitățile pe care doresc să le folosesc cu toată dăruirea și priceperea pentru binele comunității mele!
În ceea ce privește cunoștințele academice acumulate, în acești 20 de ani, am parcurs două specializări (Silvicultură și Horticultură), un Masterat și un Doctorat, astăzi având gradul universitar de Șef lucrări Dr.ing la Universitatea din Oradea, în cadrul Facultății de Protecția Mediului.
Toate acestea ar fi insuficiente fără cei 7 ani de acasă, ani prețioși petrecuți alături de părinții mei!

Prin modul pasiv nu putem participa la schimbare, prosperitate și acțiuni care să aducă lucruri pozitive, plus valoare și o viața mai bună oamenilor de lângă noi. Cu alte cuvinte sunt absolut convins de faptul că, pot forma o echipă care să lucreze pentru dezvoltare, pot lucra constructiv pentru binele comunității din care fac parte!

Dacă ne-a mai rămas ceva bun, după ani buni de incertitudini și nesiguranță, sunt câteva valori în care îmi pun mari speranțe:
glia strămoșească pe care am primit-o cu împrumut de la strămoșii noștri și trebuie să o lăsăm ca pe o moștenire pentru copiii copiilor noștri!
⁃ dragostea de Țară și Patriotismul!
educația și valorile culturale ale comunităților locale și naționale!
credința în Dumnezeu,
Valori fundamentale la care trebuie să ne reîntoarcem, valori pe care le consider decisive în dezvoltarea armonioasă a unei comunități!

Generație, pentru a ne fi mai bine tuturor trebuie să ne apucăm de treabă, nimeni nu va veni să facă ceva pentru noi, să ne dea, să ne bage în traistă, au trecut vremurile în care să îi așteptăm pe americani, nemți sau alții, care să vină să ne „salveze”.
Uitându-ne în istorie, toți ne-au furat la greu….dacă noi nu producem schimbarea, nici noi și ce este mai grav nici copiii noștri nu vom fi decât simpli plătitori de taxe și impozite!

Avem toată admirația și prețuirea pentru părinții, bunicii și înaintașii noștri care au trăit alte vremuri, și care s-au străduit să ne fie nouă mai bine astăzi.
Acum este rândul nostru, este anul când trebuie să producem schimbări, schimbări în Consiliile locale, schimbări de primari, schimbări de consilieri județeni și lista poate continua!

De ce schimbare?….pentru că dacă într-un mandat nu ai dat tot ce ți-a stat în putința sa faci ceva pentru comunitate,…nu o sa Reușești nici în 10 mandate!…sigur sunt oameni cu 3-4 mandate care au rezultate zero şi pe care trebuie să îi trimitem acasă!
Vă rog, analizați situația la modul cel mai serios și acordați o șansă tinerilor care doresc sa va reprezinte!
Generație, doar împreună putem schimba lucrurile, doar împreună putem renaște comunitățile noastre, doar împreună putem face rai din ceea ce avem.

Cu Dumnezeu înainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy link
Powered by Social Snap